Daniel Constantin: Vrem să-i convingem pe agricultori să constituie cooperative, aceasta este dezvoltarea viitorului

imagesConstituirea cooperativelor reprezintă următorul pas în dezvoltarea agriculturii românești, aceste structuri asociative urmând să beneficieze de fonduri importante în următorii ani, a afirmat vineri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la finalul unei vizite în comuna argeșeană Brăduleț.

“Vrem să-i convingem pe agricultori să facă un pas următor în dezvoltarea agriculturii sau a afacerilor pe care le-au pornit, și anume să constituie cooperative, prin care fie să cumpere în comun anumite bunuri, fie să lucreze sau să valorifice producția pe care o obțin. Aceasta este dezvoltarea viitorului și ea va fi stimulată și cu fonduri, și cu punctaj suplimentar în programul pe care îl avem în vedere, de dezvoltare a agriculturii până în anul 2020”, a declarat ministrul.

Daniel Constantin a adăugat că în perioada următoare intenționează să discute despre avantajele cooperativelor cu autoritățile locale și asociațiile de agricultori din cât mai multe comune ale țării.

Ministrul Agriculturii a vizitat vineri o fabrică de produse lactate și o pensiune din comuna Brăduleț, sat Brădet, care au beneficiat de finanțări din fonduri europene.

Sursa: Agerpres


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish