Vaporaș de croaziere pe râul Olt, în Călimănești

download Primăria Călimănești – Căciulata așteaptă, în cursul săptămânii următoare, să ajungă în stațiune vaporașul care va face croaziere de la Mănăstirea Cozia și până la barajul Călimănești, achiziționat în cadrul proiectului “Mirajul Oltului”.

“Săptămâna viitoare, până pe 12 august, va ajunge în stațiune vaporașul de croaziere din proiectul Mirajul Oltului. Este un eveniment pe care îl așteptăm de la începutul acestui proiect, o ofertă de nerefuzat pentru turiștii care vor veni la Călimănești. Vaporașul va face croaziere pe râul Olt de la Căciulata, din zona Mănăstirii Cozia, până la barajul din Călimănești, ocolind singura insulă locuită din România, mă refer la Ostrov. Mirajul Oltului, sunt convins că va spori numărul de turiști din stațiunea noastră”, a declarat pentru AGERPRES primarul Florinel Constantinescu.

‘Mirajul Oltului’, proiect în valoare de 4,6 milioane euro, finanțat din fonduri europene, vizează realizarea a două zone de agrement, Parcul acvatic și centrul de relaxare, care vor fi amplasate pe malul drept al râului Olt, chiar în centrul stațiunii, adică în parcul Călimănești. Complexul va cuprinde săli de masaj și fitness, saună, piscine pentru adulți și copii etc. Amenajările exterioare prevăd, de asemenea, o piscină pentru adulți și alta pentru copii, un bazin cu apă termală, parcare și debarcader pentru croaziere pe râul Olt. Proiectul Mirajul Oltului are ca termen de finalizare sfârșitul anului 2015.

De altfel, în prezent, o companie privată efectuează cu un catamaran croaziere pe acest traseu, cuprins între Mănăstirea Cozia și Călimănești.

În ultimii ani, lacul Turnu din Călimănești a devenit o atracție pentru cei care au bărci cu motor. Pe traseul cuprins între barajul Turnu și Brezoi pot fi văzute mai multe bărci navigând.

Sursa: AGERPRES


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish