Corina Crețu: MFE trebuie să găsească soluții clare de sprijin al beneficiarilor fondurilor europene


 Conducerea Ministerului Fondurilor Europene (MFE)trebuie trebuie să acorde atenție sporită monitorizării mai eficiente a implementării programelor, dar și întăririi capacității de gestionare a autorităților de management și a organismelor intermediare, iar la nivelul autorității de management trebuie găsite soluții clare de sprijin al beneficiarilor fondurilor europene, susține comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu. Ea

Absorbţia fondurilor europene. Chiar şi în cel mai optimist scenariu, România tot va pierde 6 miliarde de euro


 România a ajuns la un grad de absorbţie a fondurilor europene de 56% cu doar o lună şi jumătate înaintea termenului limită la care mai poate atrage banii din vechiul buget UE. Chiar şi în cel mai optimist scenariu tot vom pierde 6 miliarde de euro. Noul guvern nu prea are ce să facă în

Surse de finantare pentru luna noiembrie 2015!


      ADR Centru a publicat Catalogul surselor de finantare – noiembrie 2015. Acesta cuprinde programele de finantare nerambursabila active finantate de Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei. Catalogul surselor de finantare contine patru sectiuni, adresate societatilor comerciale, autoritatilor publice, organizatiilor neguvernamentale si universitatilor. Calendar lansari – Noiembrie 2015 CSF versiunea integrala – Noiembrie 2015

Nica (MFE): Avem un grad de absorbție a fondurilor europene estimat la 65% în prezent


 Gradul de absorbție a fondurilor europene este estimat la 65%, în prezent, iar până la finele anului probabil va ajunge la 70%, a declarat, luni, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, în plenul Camerei Deputaților. “Avem un procentaj de absorbție estimat la 65% în prezent. Pe Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice în acest moment avem

Reabilitarea Castelul Corvinilor, un proiect ambițios


 Cel mai amplu proiect de reparații, reabilitare și promovare turistică a Castelului Corvinilor e la un pas să devină realitate. Autoritățile locale au obținut avizul Ministerului Culturii, așa că, acum, pot accesa fonduri europene pentru a pune planul în aplicare. Cu banii obținuți, nu doar că monumentul medieval își va recăpăta înfățișarea de secol XV,

La vremuri noi, gândiri noi, cu bani europeni


 Într-o  ţară în care oamenii de afaceri importă multe idei din Occident, doi tineri din Timişoara au găsit succesul cu o rețetă de business sută la sută românească. Cu bani europeni, au reuşit să readucă la viață o fabrică de pălării, abandonată, în care sute de oameni se bucură acum de evenimente culturale. Tot cu

Bani europeni în avans pentru unele cheltuieli


 Beneficiarii fondurilor europene vor primi bani în avans pentru cheltuieli precum cazare, transport sau diurnă. Solicitanţii trebuie să depună acte care să justifice folosirea acestor sume în termen de trei luni de la începerea proiectului, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate de Guvern. Mai mult, plăţile vor fi procesate în termen de 20 de zile

Programul Operational Regional- O mai buna promovare a lucrarilor derulate la obiective de patrimoniu national


 CE, AM POR si Ministerul Culturii au decis: proiectele de reabilitare a monumentelor istorice si de patrimoniu finantate din noul program Regio vor fi mai bine promovate si vor implica in mod activ Directiile Judetene de Cultura in monitorizarea lucrarilor de reabilitare/restaurare. Acestea au fost concluziile intalnirii care a avut loc la sediul MDRAP. Intalnirea

România a irosit finanţări europene de 1,5 miliarde de euro


 România ar putea pierde peste 1,5 miliarde de euro din cauza întârzierilor în derularea proiectelor cu fonduri europene din sectoarele transport, mediu şi resurse umane. Este vorba despre bani plătiţi beneficiarilor din visteria statului, dar pe care România riscă să nu îi poată recupera de la Comisia Europeană în acest exerciţiu financiar, care se termină

Comisia Europeană a reluat plățile către România în cadrul POS Mediu și POS Creșterea Competitivității Economice


 Comisia Europeană a decis ieri, 15 septembrie 2015, să reia plățile către România în cadrul POS Mediu și POS Creșterea Competitivității Economice, în urma remedierii deficiențelor din sistemele de management și control. ”Deblocarea acestor plăți ne confirmă că eforturile depuse de autoritățile române, pe parcursul a patru luni, au avut rezultatele așteptate. Comisia Europeană a

ItalySpainEnglish