Constantin: Fermierii vor primi avansul de 53 de euro pe hectar din plățile directe pe suprafață începând de marți


 Fermierii vor primi avansul de 53 de euro pe hectar din plățile directe pe suprafață începând de marți, 17 noiembrie, a anunțat, vineri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în conferința de bilanț. “Sigur că pentru anul 2015 trecerea la o nouă Politică Agricolă Comună a făcut ca avansurile să nu vină chiar în octombrie, dar ele

România este pe primul loc în UE în ceea ce privește populația ocupată în agricultură


 România a fost, anul trecut, pe primul loc în Uniunea Europeană în privința ponderii foarte ridicate a populației ocupate în agricultură, la mare distanță de următoarele clasate, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS) transmisă al solicitarea AGERPRES. ‘România, se remarcă prin ponderea încă foarte ridicată a populației ocupate în agricultură (25,4%),

O nouă instituție de stat va promova produsele românești în China și Qatar


 Statul va crea o nouă instituţie care să promoveze mai bine produsele româneşti în străinătate, inclusiv în China sau Qatar. Angajaţii agenției vor fi plătiți de stat, dar şi de patronii din industria alimentară. Iar rolul lor va fi să intermedieze vânzarea de cereale, animale sau produse procesate peste hotare. Până pe 15 noiembrie va

INTERVIU George Turtoi: Vrem să nu dezangajăm mai mult de un miliard de euro la finalul PNDR 2007-2013


 Sumele dezangajate la finalul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 nu vor depăși un miliard de euro, iar rata de absorbție va fi de peste 90%, ceea ce înseamnă că în sector au intrat peste 9 miliarde de euro din fonduri europene și naționale, a declarat George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii

Vinul de calitate, obținut cu fonduri europene


 Producţia de vin din acest an este estimată la 4,2 milioane de hectolitri, în creştere cu 10% faţă de 2014. Majorarea se datorează faptului că în piaţă au apărut mai mulţi viticultori, în timp ce jucătorii cu vechime susţin că au înregistrat producţii mai mici, dar de calitate mult mai bună datorită secetei. «Calitate» este

Constantin: Valoarea agriculturii românești a crescut exponențial în ultimii ani; în 2014 depășea 669 miliarde de lei


 Valoarea agriculturii românești a crescut exponențial în ultimii ani, de la 417 miliarde de lei în 2007 la peste 669 miliarde de lei la sfârșitul lui 2014, a declarat miercuri, la deschiderea Indagra 2015, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. ‘2015 a fost un an dificil pentru agricultură și în pofida faptului că încă mai avem multe

Doua Ordonante de Urgenta de sprijinire a fermierilor aprobate de Guvern


 În Ședința extraordinară de Guvern din data de 23 octombrie 2015 a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie – septembrie 2015. În acest sens, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a transmis notificările oficiale privind

Sectorul vitivinicol din România a atras peste 500 de milioane de euro în ultimii 10-12 ani


 Sectorul viti-vinicol din România a atras peste 500 de milioane de euro în ultimii 10-12 ani, fiind unul dintre cele mai perfomante sectoare din agricultură, a declarat pentru AGERPRES Cornel Dicu, director în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. “Viticultura românească a atras peste 500 de milioane de euro din 2000 și până în prezent bani

De ce nu vrea Ministerul Agriculturii să sprijine fermierii


 Înfiinţarea fondurilor mutuale în agricultură care să preia riscurile pe care companiile de asigurări le evită ar fi un lucru foarte bun pentru fermieri. Deşi legea care reglementează constituirea lor există, deocamdată niciun fond nu s-a înfiinţat pentru că Ministerul Agriculturii a făcut o lege plină de ambiguităţi. Ministerul Agricultură a avut la dispoziţie, încă

Constantin: 640 milioane lei – suma acordată fermierilor ale căror culturi au fost afectate de secetă


 Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că, în urma celor convenite cu premierul și cu ministrul de Finanțe, la rectificarea bugetară de vineri ministerul pe care îl conduce va primi 640 de milioane de lei pentru plata despăgubirilor care vor fi alocate fermierilor ale căror culturi au fost afectate de seceta din această vară. “Am

ItalySpainEnglish