România deține 480 de produse tradiționale atestate la nivel național; în top, județul Brașov cu 143 de produse

03-mester-popular-ionela-lungu-humulesti Ministerul Agriculturii a atestat până în prezent 480 de produse tradiționale, județele Brașov și Maramureș aflându-se în top cu 143, respectiv 56 de produse, în timp ce 15 județe nu dețin niciun un produs atestat, a declarat pentru AGERPRES Viorel Morărescu, director general în MADR.

“Până la această dată avem atestate 480 de produse tradiționale și alte 10 dosare în lucru. Reatestarea continuă până când vom avea suficiente produse în piață, dar și în funcție de solicitările consumatorilor. Pot spune că produsele atestate după noua legislație sunt mult mai apreciate, iar cei care produc spun că le-au crescut vânzările cu 20-25%. Este foarte important că acești producători nu fac rabat de la calitate”, a subliniat Viorel Morărescu.

Acesta a precizat că în perioada următoare vor începe verificările în teren, “pe tot ceea ce înseamnă trasabilitatea produsului”.

“Noi îi controlăm anual pe producătorii tradiționali, dar și în această perioadă, pe tot ceea ce înseamnă trasabilitatea produsului: materie primă, procesare și rețetă. Odată cu depunerea documentației trebuie să verificăm în teren ce scrie în caietul de sarcini, iar controalele sunt efectuate nu doar de Ministerul Agriculturii ci și de celelalte instituții implicate, respectiv Ministerul Sănătății, ANPC și ANSVSA”, a mai spus directorul general în MADR.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, cele mai mult de produse tradiționale atestate sunt în județul Brașov, respectiv 143 de produse, acesta fiind urmat de județele Maramureș, cu 56 de produse, Alba — 46, Argeș — 33, Satu Mare — 26, Botoșani — 23 și Covasna—20, etc.

“Din păcate, avem 15 județe care nu au niciun un produs atestat până la această dată”, a menționat Morărescu. Este vorba de județele Bacău, Călărași, Constanța, Caraș Severin, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Teleorman, Vaslui și Vrancea.

Totodată, cele mai multe produse tradiționale atestate sunt cele din carne — 195, produsele din lapte — 120, pâine, produse de panificație și patiserie — 71, legume/fructe — 43, pește—18, băuturi — 30, alte produse — 3.

Datele MADR relevă că în anul 2014 au fost reatestate 309 produse pe noua legislație, iar în 2015 — 171, iar alte 242 de dosare au fost respinse.

În ceea ce privește produsele atestate conform rețetelor consacrate, reprezentantul Ministerului Agriculturii afirmă că înregistrarea a fost ceva mai salbă, cu toate că există interes din partea producătorilor din industria alimentară.

“La produsele atestate conform rețetelor consacrate stăm un pic mai slab. Sunt doar 69 de produse. Din punctul meu de vedere mă așteptam la mai multe până la această dată. Deși există și aici foarte mult interes cred că nu este cunoscută foarte bine legislația de către producători. Trebuie însă și o informare a consumatorilor pentru că nu mulți știu ce sunt aceste produse consacrate și mai ales că pot fi cumpărate din marile lanțuri de magazine din România. Pe partea asta avem 7 produse de panificație atestate, 40 de produse din carne și 22 din lapte”, a adăugat Morărescu. Neamț, Prahova, Sibiu, Argeș și Ilfov sunt județele cu cele mai multe produse atestate conform rețetelor consacrate.

La finele anului 2013, România era una dintre țările din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de produse atestate la nivel național, însă după modificarea și înăsprirea regulilor de atestare, numărul produselor tradiționale românești s-a redus de aproape 10 de ori, de la 4.500 la 480 în prezent.

Conform condițiilor din noua legislație, produsul tradițional trebuie în primul rând să fie fabricat pe teritoriul României, nu trebuie să fie obținut în mod industrial, nu trebuie să conțină aditivi alimentari, iar procesul tehnologic și modul de procesare al produselor trebuie să aibă o caracteristică tradițională, cu o rețetă transmisă din generații.

Sursa: AGERPRES


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish