Reacţiile analiştilor: Reducerea TVA, fisura din Codul Fiscal

 Argumentele foloste azi de preşedintele Klaus Iohannis împotriva Codului Fiscal sunt, în mare, aceleaşi pe care le-au exspus deja mulţi analişti economici, dar şi cele venite din partea FMI şi a Comisiei Europene. România are nevoie de o reducere de taxe, iar Guvenul nu a demonstrat că are banii necesari pentru aceste măsuri. Scăderea taxelor, adoptată de Parlament, ar lăsa un gol la buget de 15 miliarde de lei în 2016, potrivit estimărilor oficiale.

Reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA), de la 24 la sută la 19 la sută, este principala problemă reclamată de analişti, în actualul context economic. O asemenea scădere, spun ei, ar putea duce, în final, la creşterea deficitului bugetar şi, implicit, a datoriei publice a României.

Ceea ce ar trebui făcut este, în primul rând, reconsiderarea reducerii de TVA. Nu poţi să faci o reducere atât de agresivă, de la o extremă la cealaltă, practic. 24%, într-adevăr, este una dintre cele mai mari la nivel european, dar nu poţi să treci la extrema cealaltă. 19% ar fi printre cele mai mici la nivel european, doar Luxemburg, dacă nu mă înşel, are 18%”, a spus Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

Totodată, analiştii atrag atenţia că, atunci când au decis tăierea taxelor, parlamentarii ar fi trebuit să se uite şi la cheltuielile tot mai mari ale statului.

Greşeala din spatele acestui Cod Fiscal a fost că el nu a venit la pachet cu un plan foarte clar de măsuri de reducere de cheltuieli, măsuri de asanare a – să spunem aşa – sectorului bugetar, care consumă resurse importante şi, practic, Guvernul nu demonstrează că are bani pentru a putea apăra în timp şi pe termen lung o astfel de măsură curajoasă, benefică, fără doar şi poate, economiei româneşti”, a afirmat şi Cristian Păun, profesor de economie.

Arătaţi-mi şi mie cum rezolvăm această ecuaţie, cu o reducere agresivă de taxare pe TVA, cumulată cu o creştere masivă pe partea de cheltuieli de personal. Cifrele sunt halucinante: între 20% şi 70% creştere de salarii în sectorul bugetar”, a mai spus preşedintele Consiliului Fiscal.

Experţii spun că noul Cod Fiscal ar trebui însoţit şi de o analiză de impact.

Este un principiu în managementul financiar care se numeşte “What if?” – “Ce ar fi dacă?”. Deci, ce ar fi dacă reducem TVA de la 24% la 19%, ce ar fi dacă eliminăm taxa pe stâlp, ce ar fi dacă eliminăm supraacciza, ce ar fi dacă reducem cu 20% accizele la diverşi carburanţi?”, spune Ionel Blănculescu, analist economic.

Codul Fiscal votat de Parlament conţine însă şi măsuri bune, cred economiştii. Printre acestea se numără eliminarea taxei pe stâlp şi a supraaccizei, două măsuri criticate dur de mediul de afaceri.

Sursa: digi24.ro


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish