Pro Agro: Producătorii din sectorul vegetal afectați de secetă vor fi despăgubiți

afir Producătorii din sectorul vegetal afectați de secetă vor fi despăgubiți prin instituirea unui ajutor de minimis destinat micilor fermieri care va fi acordat în toamna acestui an și a unui ajutor de stat destinat persoanelor juridice în special, care va fi acordat în primăvară, potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES de Federația Națională Pro Agro.

Decizia a fost luată în urma unei reuniuni de lucru convocată de Ministerul Agriculturii la care au participat Federația Națională Pro Agro alături de organizații reprezentative pe sectorul vegetal din România.

Discuțiile au fost purtate ‘pe fondul analizării efectelor fenomenului de secetă asupra culturilor agricole și recoltelor, dar și a funcționării sistemelor de irigații’.

Federația Națională Pro Agro solicită Guvernului României alocarea sumelor totale necesare acoperirii pagubelor înregistrate la nivel național și compensarea acestora prin instituirea cu precădere a două măsuri promovate de federație.

Astfel, reprezentanții Federației Națională Pro Agro propun instituirea unui ajutor de stat în agricultură în vederea compensării producătorilor agricoli din sectorul vegetal, pentru pierderile cauzate de condițiile climatice nefavorabile din anul 2015, precum și adoptarea Ordonanței de Urgență pentru subvenționarea costurilor cu energia electrică pentru irigații în anul 2015, în regim prioritar.

‘Prioritară este și identificarea sumelor necesare implementării unei strategii pe termen mediu și lung pentru realizarea investițiilor necesare în infrastructura principală de irigații, în vederea eficientizării sistemului, fie că vorbim despre programul Junker, fie despre un pact național pe irigații pe care organizațiile profesionale ale producătorilor din sectorul agroalimentar îl susțin întru-totul’, se mai spune în comunicat.

Federația Națională Pro Agro are în prezent 17 membri, dintre care șase fondatori. Este o organizație profesională înființată în 2011 de și pentru producătorii din agricultură, industria alimentară și servicii conexe din România. Pro Agro promovează, reprezintă, susține și apără intereselor membrilor organizațiilor profesionale reprezentative la nivel național în raport cu instituțiile europene și naționale publice sau private.

Sursa: AGERPRES


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish