O familie de fermieri a obținut fonduri europene pentru conservarea pajiștilor

O familie de fermieri din județul Brașov a accesat fonduri europene pentru conservarea unor pajiști.  

smallholding-year1Familia Bangala, din comuna Fundata, a accesat o finanțare nerambursabilă de 3.380 euro pe an pentru menținerea și îmbunătățirea caracteristicilor pajiștilor de înaltă valoare naturală. Fondurile europene au fost obținute prin PNDR – Axa 2, Măsura 214 – „Plăți de agro-mediu”.

În schimbul banilor europeni, beneficiarii s-au angajat să respecte un plan de management de mediu pe cinci ani, evitând folosirea îngrășămintelor chimice pe pajiști, potrivit bizbrasov.ro.

De asemenea,aratul și reînsămânțarea pășunilor nu sunt posibile în temeiul contractului de agro-mediu, fiind permisă folosirea doar  a îngrășământului organic natural.

În gospodăria lor, toți membri familiei, respectiv Daniela Bangala, soțul ei și cei doi copii, îngrijesc 300 de oi, 40 de vaci, 80 de hectare de pășune și 20 de hectare de fâneață.

Fondurile europene au fost obținute pentru că pajiștile și pășunile din județul Brașov, ca și terenurile deținute de familia Bangala, sunt considerate unele dintre cele mai bogate în biodiversitate din Europa. Caracteristicile terenurilor fac ca pajiștile și pășunile să fie eligibile pentru schema de agro-mediu a PNDR.

Pe lângă fondurile europene accesate pentru conservarea pajiștilor, familia Bangala primește și subvenții pentru animale și pentru restul pășunilor aflate în folosință.


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish