Ministrul Agriculturii promite măsuri de sprijinire a producătorilor afectaţi de secetă

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat vineri, la Iaşi, că vor fi luate câteva măsuri de sprijinire a producătorilor şi fermierilor afectaţi de secetă.

El a afirmat, totodată, că se gândeşte chiar la o măsură de a aduce apa mai aproape pe canalele de irigaţie de producători, astfel încât să compenseze pe cât se poate posibilele efecte ale secetei care se înregistrează în special în zona Moldovei.

“Deocamdată, nu vreau să vorbesc de producţie, de calamitate pentru că ar influenţa foarte mult preţurile şi atunci sigur că trebuie să ajutăm fermierii, dar sigur fără să vorbim despre efecte pozitive sau negative”, a spus ministrul.

Ministrul Agriculturii se află la Iaşi pentru a lua parte la o conferinţă a medicilor veterinari. În cursul zilei de vineri, Daniel Constantin se va deplasa în oraşul Podu Iloaiei, unde va vizita liceul agricol din localitate.

Sursa: AGERPRES


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish