Ministerul Transporturilor: Comisia Europeană a aprobat planul de autostrăzi al României

business-opening Ministerul Transporturilor a anunțat, joi, că, în data de 10 iulie, Comisia Europeană (CE) a aprobat Programul Operațional Infrastructură Mare. Măsura s-a datorat și elaborării documentului final al Master Planului General de Transport (MPGT) față de care forul european nu a mai avut comentarii.

 Comisia Europeană a aprobat Programul Operațional Infrastructură Mare, documentul programatic pentru utilizarea fondurilor europene nerambursabile în perioada 2014-2020 în sectoarele de transport, mediu și energie, se precizează pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Aprobarea Programului Operațional Infrastructură Mare s-a datorat și elaborării documentului final al Master Planului General de Transport (MPGT) față de care Comisia Europeană nu a mai avut comentarii, relatează sursa citată, precizând că declarația Comisarului european pe probleme de politică regională, Corina Crețu, la festivitatea de semnare a programului, a consfințit acceptul CE pentru MPGT.

În prima zi a aceste luni, experții Ministerului Transporturilor au avut o ultimă întâlnire cu cei ai CE, în cadrul căreia au fost discutate și soluționate ultimele puncte metodologice referitoare la ierarhizarea proiectelor, strategia de implementare a acestora și condițiile de activare a clauzei de reformă structurală.

Ulterior, reprezentanții CE au apreciat calitatea Master Planului General de Transport și nu au mai avut niciun comentariu sau observație pe marginea acestuia.

În prezent, la Comisia Europeană, se afla forma acceptată a MPGT, precizează Ministerul Transporturilor.

“Master Planul General de Transport reprezintă principalul document strategic pentru dezvoltarea infrastructurii și serviciilor de transport în România pe perioada 2015 – 2030”, a declarat Iulian Matache, ministrul Transporturilor.

Sectorul rutier

Conform documentului strategic, în intervalul 2015-2030 este prevăzut pentru sectorul rutier, construirea a peste 1200 de km de autostradă, 1900 de km de drum expres, drumuri Transregio si Transeuro,  cât și Variante Ocolitoare, valoarea estimată a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii rutiere fiind de peste 26 de miliarde de euro.

Sectorul feroviar

Pentru sectorul feroviar, proiectele, a căror valoare se ridică la aproximativ 14 miliarde de euro, vizează modernizarea a peste 4000 de km de cale ferată, achiziția de material rulant nou și introducerea de servicii feroviare pentru creșterea atractivității acestui sector.

Sectorul naval

Pentru sectorul naval au fost identificate proiecte de îmbunătățirea navigației pe Dunăre și pe canalele navigabile pe o lungime de 670 de km și modernizarea infrastructurii portuare pentru 32 de porturi. Valoarea totală a investițiilor pentru acest sector este de 2 miliarde de euro.

Sectorul aerian și cel multimodal

Pentru sectoarele aerian și multimodal au fost identificate 15 aeroporturi care vor beneficia de proiecte de modernizare și creșterea capacității aeroportuare, respectiv dezvoltarea a 11 terminale multimodale amplasate în ariile de conectivitate și potențial economic ridicat, cu o valoare estimată de 1.6 miliarde de euro.

“Master Planul General de Transport prevede pentru perioada 2015-2030 proiecte în valoare totală de 43,5 mld. Euro pentru toate sectoarele de transport, proiecte care vor valorifica potențialul economic al României”, a mai spus ministrul Iulian Matache.

Versiunea finală a Master Planului General de Transport este disponibilă pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor (www.mt.ro), la secțiunea special dedicată acestuia.

Sursa: dcnews.ro


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish