MFE finanțează prin POSDRU stagii de practică pentru studenți

Ministerul Fondurilor Europene, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (POSDRU), a lansat astăzi, 4 mai 2015, un nou apel de proiecte în valoare totală de 50 de milioane de euro.

practica-studenAstfel, apelul „Stagii de practică pentru studenți” va finanța proiecte care vizează efectuarea de stagii de practică (internship) în anul 2015 de către studenți/ masteranzi din sistemul național de învatamânt la potențiali angajatori din orice sector, fiind încurajate stagiile de pregătire practică în cadrul instituțiilor publice.

Obiectivul apelului este sprijinirea studenților în dezvoltarea cunostințelor și aptitudinilor necesare în procesul de inserție pe piața muncii. Un proiect va putea avea valoarea totală eligibilă între 50.000 euro și 499.999 euro și va sprijini minim 150 de studenți/ masteranzi.

“Prin lansarea unor astfel de apeluri imi doresc ca impreună cu echipa de la MFE să fac tot ce-mi stă în putință pentru a recupera cât se poate de mult și pentru a pierde cât mai puțini bani din perioada de programare 2007 – 2013. După cum știm, în debutul acesteia, țara noastră a avut parte de multe și grele corecții aplicate. De aceea, guvernul actual încearcă să încheie aceasta perioadă cu o absorbție cât mai mare, în ciuda piedicilor din trecut, pentru a putea intra în urmatoarea perioadă de programare, 2014 – 2020, cu lecțiile învațate și cu încredere că absorbția fondurilor europene nu este deloc o misiune imposibilă. Așadar,2015 și 2016 reprezintă ani cruciali, atât pentru încheierea în condiții cât mai avantajoase pentru România a perioadei de programare 2007-2013, cât și pentru crearea unei contrucții solide în vederea îmbunătățirii capacității de absorbție în perioada 2014-2020”, a punctat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Ghidul este publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene la adresa http://www.fonduri-ue.ro/posdru/images/doc2015/cpp189.pdf

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish