MDRAP: Au fost lansate în consultare publică două noi ghiduri pentru POR

autostradfgda Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional a lansat vineri două noi ghiduri în consultare publică pentru POR, anunță Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Primul este ghidul specific pentru prioritatea de investiție 6.1, intitulat “Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei 6 Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiție 6.1 Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale”.

“Ghidul specific 6.1 este destinat potențialilor solicitanți pentru respectiva prioritate de investiții, indiferent de apelul de proiecte, versiunea finală urmând să fie publicată la finalizarea procesului de consultare publică. În utilizarea Ghidului specific, prevederile sale se vor completa, acolo unde este cazul, cu prevederile Ghidului general al POR 2014-2020, intitulat “Ghidul solicitantului — Condiții generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014 — 2020″”, se arată în comunicat.

Cel de-al doilea ghid lansat vineri în consultare publică este Ghidul specific pentru prioritatea de investiție 2.1, intitulat “Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 2 “Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiție 2.1 “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”.

Ghidul specific este destinat potențialilor solicitanți pentru acest apel de proiecte, versiunea finală urmând să fie publicată la finalizarea procesului de consultare publică.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES de MDRAP, eventualele observații sau comentarii la ghiduri se pot transmite la adresa de email info@mdrap.ro, până la data de 30 august.

Programul Operațional Regional este unul dintre cele 7 programe din generația 2014-2020 implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții și unul dintre cele 2 programe operaționale gestionate de MDRAP în calitate de Autoritate de Management.

Sursa: AGERPRES


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish