Marius Nica (MFE): Programul Operațional Infrastructură Mare ar putea fi aprobat, la Bruxelles, în luna iunie

imageResizeProgramul Operațional Infrastructură Mare ar putea fi aprobat, la Bruxelles, în luna iunie a acestui an, dacă autoritățile întreprind toate demersurile necesare, consideră ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES, Marius Nica a avut, luni, o întrevedere cu Corina Crețu, comisar european pentru Politică Regională, ca urmare a vizitei efectuate săptămâna trecută la Bruxelles.

Principalele teme abordate de către cei doi oficiali au vizat stadiul Programului Operațional Infrastructură Mare dar și lista proiectelor din perioada de programare 2007 — 2013 care trebuie fazate pe următorul cadru financiar.

‘În urma discuției de astăzi am stabilit ca autoritățile române să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca Programul Operațional Infrastructură Mare să fie aprobat la Bruxelles în luna iunie. În cadrul aceleiași luni, dorim să transmitem Comisiei și lista proiectelor aferente perioadei 2007 — 2013 pe care dorim să le fazăm’, a explicat Nica.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat și despre task force-ul înființat la Bruxelles pentru a veni în sprijinul statelor cu un nivel redus de absorbție.

Ministrul român și-a exprimat aprecierea pentru grupul de lucru inițiat de către comisarul european, Corina Crețu, a cărui activitate vine în sprijinul a opt state membre ale Uniunii Europene cu o rată de absorbție mai mică de 60%. Cei doi au subliniat că efortul comun al ambelor părți este unul de o importanță deosebită și își propune indentificarea unor căi eficiente pentru mărirea ratei de absorbție pe actualul cadru financiar.

‘Așa cum am afirmat și la Bruxelles, munca depusă în toată această perioadă pentru creșterea nivelului absorbției pe actualul cadru financiar va avea rezultate pozitive și se vor putea observa în a doua parte a acestui an. Sunt încrezător, totodată, că România va demonstra mai multă eficiență în perioada de programare 2014-2020, țara noastră acumulând experiența lecțiilor din perioada 2007 — 2013″, a adăugat Marius Nica.

România a înregistrat o absorbție curentă a fondurilor europene, pe cadrul financiar 2007 — 2013, de 54,22% la finalul lunii aprilie, fiind mai mare cu 1,1 puncte procentuale față de nivelul de la finalul lunii martie, se arată în datele publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Sursa: AGERPRES


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish