Începe reabilitarea faţadei Muzeului Judeţean Olt

download  Faţada şi acoperişul clădirii Muzeului Judeţean Olt vor fi reabilitate până în vara viitoare, ordinul de începere a lucrărilor fiind dat în săptămâna în curs, potrivit consilierului preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Olt, Miruna Ginerică.
Aceasta a anunţat joi că lucrările de reabilitare a faţadei şi acoperişului muzeului vor începe până la sfârşitul lunii iulie şi se vor finaliza până în vara anului viitor, finanţarea acestui proiect, în valoare de peste 410.000 lei fiind asigurată din bugetul propriu al CJ Olt. Intervenţiile asupra faţadelor vor fi făcute în scopul unei conservări cât mai bune şi mai îndelungate a elementelor arhitecturale ale faţadei imobilului, monument istoric reprezentativ pentru municipiul Slatina şi judeţul Olt. În ultimii doi ani Muzeul Judeţean s-a aflat în ample lucrări de reabilitare în interior, fiind reamenajate secţiile expoziţionale, spaţiile de depozitare, zona administrativă şi înlocuite toate instalaţiile termice, de alimentare cu apă, electrice, datorită implementării unui proiect ce a beneficiat de finanţare nerambursabilă.

Potrivit vicepreşedintelui CJ Olt, Marius Oprescu, prin lucrările de reabilitare la interior şi exterior a clădirii muzeului, se urmăreşte punerea în valoare a patrimoniului arhitectural şi atragerea unui public numeros spre obiectivele culturale din judeţ. “Ne dorim ca prin cele două proiecte pe care Consiliul Judeţean le are în implementare, unul pe fonduri europene, celălalt din bugetul propriu, să punem în valoare un simbol al judeţului nostru. Muzeul Judeţean Olt este un loc încărcat de istorie şi ne bucurăm că putem investi în acest obiectiv cultural şi să punem în valoare patrimoniul arhitectural al acestuia. Sper ca Muzeul Judeţean să devină mai atractiv pentru public, iar cetăţenii să vină în număr mai mare”, a spus Marius Oprescu.

Clădirea în care funcţionează Muzeul Judeţean Olt a fost dată în folosinţă în urmă cu 128 de ani. Numită la vremea respectivă Palatul Administrativ, a fost primul sediu oficial al Prefecturii Judeţului Olt din perioada României moderne. Edificiul, situat în centrul istoric al municipiului Slatina, a fost construit din fondurile statului în perioada anilor 1886-1887 şi a costat 150.000 lei aur. După inaugurarea sa în anul 1887, aici au funcţionat din lipsă de spaţiu şi alte instituţii proprii unei capitale de judeţ: Tribunalul, Revizoratul şcolar şi Protoieria.

Sursa: administratie.ro


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish