Franța și Germania sunt țările care au insistat ca România să nu adere la spațiul Schengen (surse)

1405429072100eba2f Franța și Germania au fost țările care au insistat cel mai mult ca România și Bulgaria să nu adere acum la Schengen, iar Franța a cerut ca acest subiect să nu se introducă pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Justiție și Afaceri Interne din această săptămână, potrivit unor surse oficiale.

“Franța a fost cea care a dat tonul și care imediat a convins și Germania să i se alăture în a nu accepta România în spațiul Schengen. Au urmat Olanda și Finlanda, oricum Olanda își asumase mai demult această poziție oficial. În aceste condiții, România, dar și Bulgaria au acceptat ca acest punct să nu fie introdus pe ordinea de zi a ședinței JAI, la sugestia Franței și Germaniei. Dacă se punea pe ordinea de zi aderarea și România primea vot negativ, țara noastră ar fi trebuit să o ia de la zero în ce privește procedurile tehnice, iar asta ar mai fi durat încă cel puțin un an și jumătate de proceduri”, au precizat marți sursele citate.

Președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta au avut o discuție și au decis de comun acord să accepte amânarea discutării despre aderarea României pentru moment.

După criza refugiaților, spațiul Schengen va trebuit regândit, iar acest lucru va dura cel puțin un an și jumătate, chiar doi ani. În aceste condiții, potrivit surselor oficiale citate, România mai are de așteptat până la reașezarea spațiului Schengen, după care și subiectul intrării țării noastre să fie reluat.

Surse: AGERPRES


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish