FNGCIMM propune două noi scheme de garantare pentru start-up-uri şi IMM-uri

credite-pentru-imm-uri-prin-brd-cec-i-ing-53557-1 Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a propus Ministerului Finanţelor Publice două scheme de garantare, în numele şi în contul statului, dedicate start-up-urilor şi IMM-urilor aflate în dificultate.

O măsură vizează aplicarea unei scheme de minimis pentru susţinerea accesului la finanţare al întreprinderilor nou înfiinţate, iar cealaltă se referă la o schemă de ajutor de stat pentru garantarea de către FNGCIMM a finanţării măsurilor de salvare şi a planurilor de restructurare pentru IMM-uri aflate temporar în dificultate.

“Nu putem vorbi de o stimulare reală a antreprenorilor fără a îmbunătăţi accesul acestora la finanţare. Schema de garantare pentru start-up asigură întreprinderilor aflate la început de drum o parte din garanţiile necesare obţinerii creditului necesar investiţiei iniţiale şi derulării afacerii”, a declarat într-un comunicat Silvia Ciornei, preşedintele şi directorul general al FNGCIMM.

În cadrul schemei de garantare pentru susţinerea accesului la finanţare al întreprinderilor nou înfiinţate, garanţiile vor fi acordate în numele şi în contul statului, în limita unui plafon alocat pentru toată durata de implementare a programului, în favoarea finanţatorilor care acordă credite beneficiarilor eligibili.

În calitate de mandatar al statului, FNGCIMM va putea garanta credite de dezvoltare şi credite pentru capital de lucru, beneficiarilor eligibili de tipul întreprinderilor nou-înfiinţate (start-up), înregistrate la registrul comerţului cu cel mult 36 de luni înainte de data solicitării garantiei, care prezintă cel puţin o situaţie financiară semestrială/anuală depusă la administraţia financiară.

Pentru creditele de investiţii, valoarea garanţiei va fi de maximum 300.000 lei, cu o perioadă de rambursare de maxim 5 ani, iar pentru liniile de credit valoarea garanţiei va fi de maximum 200.000 lei, cu o perioadă de rambursare de maxim 24 de luni.

“Principalele avantaje ale Schemei de garantare propuse sunt: eliminarea principalei probleme a start-up-urilor în accesarea creditelor; lipsa garanţiilor; cost redus al garanţiei, rezultat din subvenţionarea parţială a comisionului de garantare; dobândă mai mică a creditului faţă de nivelul pieţei; stimularea instituţiilor de creditare în crearea de produse de finanţare care să se adreseze acestui segment de IMM-uri cu profil de risc ridicat”, notează Fondul.

Schema de ajutor de stat privind garantarea de către FNGCIMM a finanţării măsurilor de salvare şi restructurare a unor IMM-uri are ca obiectiv restabilirea viabilităţii întreprinderilor aflate temporar în dificultate, prin acordarea de ajutoare sub o formă care denaturează cel mai puţin concurenţa.

Durata estimată a schemei de ajutor de stat este de patru ani.

Ajutorul de salvare va fi acordat pe o perioadă de maxim şase luni, iar cel pentru restructurare şi sprijinul temporar pentru restructurare vor avea un interval de 18 luni.

Ajutoarele de stat instituite prin schema de ajutor de stat sunt temporare şi reversibile, fiind acordate sub forma unor garanţii pentru împrumuturi acordate de un finanţator – bancă comercială sau IFN. În cadrul schemei se acordă facilităţi sub formă de garanţii care pot acoperi maximum 80% din valoarea unui credit nou.

Sursa: gandul.info


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish