De la Ministerul Agriculturii seceta se vede bine

 În acest an, producţia de grâu a ajuns la 7,5 milioane de tone, faţă de 7,4 milioane de tone în 2014. Seceta afectează, mai ales, culturile însămânţate în primăvară, respectiv porumbul şi floarea soarelui, reiese din statistica Ministerului Agriculturii, prezentată, ieri, în cadrul unei reuniuni la care au participat şi reprezentanţii producătorilor agricoli. O statistică mai mult decât liniştitoare, dar care ia nemulţumit pe agricultori. Potrivit lui Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli, aceste date nu sunt corecte. „Aceste cifre sunt transmise de Institutul Naţional de Statistică, care, la rândul său, cere date din teren de la Direcţiile Agricole. Dar INS nu mai are angajaţi la Direcţiile Agricole din ţară. Cifrele acestea sunt puse din burtă. Dacă producţia agricolă era mai mare, nu creşteau preţurile. Dacă anul trecut grâul se vindea cu 0,60 de lei, acum grâul de cea mai proastă calitate se vinde cu 0,70 de lei”, a afirmat Baciu.

1.000.000 de hectare de teren agricol sunt afectate până în acest moment de secetă. Pentru multe culturi nu există nicio șansă de revenire.

Sursa: jurnalul.ro


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish