Afaceri cu ulei de dovleac. Cum să scoţi profit cu o presă, o instalaţie autorizată şi câteva tone de seminţe

ulei_seminte_dovleacUleiul de dovleac presat la rece este cunoscut pentru proprietăţile sale culinare şi terapeutice, astfel că şi cererea pentru acest produs este garantată, la preţuri care asigură acoperirea investiţiei. Vă prezentăm principalele caracteristici ale unei afaceri cu ulei de dovleac.

Având în vedere preferinţele tot mai accentuate pentru uleiurile presate la rece în locul celor obţinute prin rafinare, este de aşteptat ca afacerea cu ulei de dovleac să aibă o desfacere tot mai bună în perioada imediat următoare.

Cum se produce: Procesul de obţinere a uleiurilor presate la rece este unul destul de simplu. Seminţele se introduc intr-o cuvă, iar apoi utilajul presează la rece, datorită temperaturii scăzute de procesare, obţnându-se un ulei brut, care ulterior stă la decantat aproximativ 10-12 zile. În ultima fază, uleiul astfel obţinut (şi decantat) se îmbuteliază în sticle. În urma procesării rezultă şrot, reziduuri ( rezultate în urma decantării – depunerile) şi ulei de consum. Dar, atenţie, toate aceste produse pot fi utilizate. Şrotul se foloseşte ca materie primă în amestecul de furaje pentru animale, reziduurile obţinute în urma decantării se folosesc în tratamente cosmetice (de exemplu, gomaj pentru corp cu efect de hidratare, deoarece încă mai au în componenţă o importantă cantitate de ulei). O presă de ulei poate costa între 3.000 şi 8.000 de euro, însă această investiţie se recuperează destul de rapid.

Proprietăţi: Uleiurile au beneficii multiple, fiind folosite în scopuri terapeutice (la recomandarea medicului, de obicei), dar şi pentru consum. Cel de dovleac conţine mai mult de 60% grăsimi nesaturate (grăsimi sănătoase, care previn bolile de inimă). Se potriveşte excelent pentru pregătirea marinatelor, a dressingurilor pentru felul doi şi a preparatelor din peşte, paste, salate şi sosuri. Aroma uleiului este atât de puternică, încat doar câteva picături sunt suficiente pentru a schimba gustul preparatelor culinare. Cu mare succes se intrebuinţează la pregătirea aluatului. Uleiul de dovleac conţine 53 de micro şi macro elemente, ca de exemplu: fier, magneziu, zinc, seleniu etc.

 Cât costă analizele: Documentarea este cea mai importantă pentru lansarea în comerţul cu ulei de dovleac. Pentru a vinde ulei cu acte în regulă, un laborator poate cere pentru analize, adică pentru a stabili exact calitatea şi proprietăţile viitorului produs, circa 1.300 de lei. Reamintim că un ulei de calitate ar trebui ambalat în recipiente din sticlă, mai ales dacă vreţi să ajungă pe rafturile magazinelor cu alimente bio.

Sursa: adevarul.ro


IBD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ItalySpainEnglish